Categorie

Procesiune cu ierarhi la peștera Sfintei Teodora de la Sihla

Data evenimentului:
Publicat

Pomenirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla a adunat în județul Neamț mii de pelerini din toată țara, care au participat la slujbele arhierești oficiate cu acest prilej.

Dacă la Mănăstirea Sihăstria, la hramul catedralei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de șase ierarhi ai Bisericii noastre- IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Părinte Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop - vicar patriarhal și PS Ignatie Mureșanul, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, la Mănăstirea Sihla Sfânta Liturghie a fost oficiată ieri de PS Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Patru ierarhi au citit acatistul Sfintei Teodora la peştera de la Sihla

În după-amiaza zilei, conform tradiției, în sunet puternic de toacă,  IPS Părinte Mitropolit Teofan a participat la procesiunea făcută cu icoana Sfintei Teodora de la Mănăstirea Sihla la peştera unde Sfânta s-a nevoit. Alături de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au mai urcat la peștera Sfintei PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Părinte Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord, PS Ignatie Mureșanul, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, alături de zeci de preoţi şi sute de credincioși. Ierarhii au poposit preţ de mai bine de jumătate de oră în peștera Cuvioasei Teodora, timp în care au citit Acatistul Sfintei la lumina lumânărilor. Din mica peşteră sfinţită prin nevoinţele Cuvioasei au răsunat rând pe rând cântările condacelor şi icoaselor acatistului. La sfârşitul slujbei Acatistului, încheiată cu stihul „Bucură-te, Cuvioasă Teodora, a Moldovei duhovnicească floare!“, credincioşii prezenţi la peştera Sfintei au luat binecuvântare de cei patru ierarhi.

(sursa: doxologia.ro)

 

Citește alte articole despre: